Revistă digitală interactivă

Cu tramvaiul 41, până la Londra. Și alte filosofii.

Copyright: Vlad Eftenie

Este vorba despre o poveste. Localizată precis și în timp, și în spațiu, dar atât de difuză prin evoluție și învățături. De această dată, ea începe în prima zi de iarnă și se termină în ultima sa zi, în București, pe linia tramvaiului 41. Deși o iarnă comună, cu zăpadă și frig, am simțit-o foarte diferit față de celelalte de până acum. Poate am fost eu diferit? Nu m-a surprins când a venit, eram acolo. M-a surprins când s-a sfârșit, pentru că în acea zi tramvaiul 41 s-a oprit la Londra, mult mai departe de stația terminus de la Piața Presei. Dând naștere unor întrebări care mă însoțesc și la care e necesar să aflu răspunsuri, pe măsură ce înaintez prin stări și idei. De ce am luat aparatul cu mine în acea zi? De ce am gândit și simțit așa cum am făcut-o? De ce atunci, acolo și în acel fel? De ce am mers după soare, apoi? De ce, când toată lumea era acasă, eu am ales să ies în frig și dezastru? De ce la sfârșitul zilelor purtam cu mine o fericire vie, greu de exprimat prin cuvinte pentru că mușchii feței erau imobili de frig? De ce am ales o imagine anume, și nu alta?

Probabil pentru că există voci interioare, există subsconștient. Pentru că e plăcut să fii surprins, e ideal să te iei prin suprindere, să te simți ca într-un carusel, într-un context dat. După care trebuie să rămâi și să afli din nou echilibrul prin prisma unei bune însușiri a noilor experiențe. Nordul rămâne din fericire fix, oricâte stări îți induce plimbarea.

Copyright: Vlad Eftenie

Copyright: Vlad Eftenie

 

Hazard (întâmplare), destin (vocație – talent) sau liber arbitru? Nimic nu este întâmplător sau totul este în mâinile noastre?
Tema concilierii opoziției determinare-destin / opțiune-liber arbitru cred că ne ocupă tot timpul, chiar dacă negăm existența ei în favoarea unuia dintre termeni, chiar dacă nu o conștientizăm. Există și are efecte chiar dacă nu ne dăm seama. Face, de fapt, parte din curgerea timpului, din modul în care existăm. Puteam să spun „în care alegem să existăm”, dar nu o fac. Există câteva fapte clare, într-un parcurs pe care îl descoperim cu fiecare pas. Faptul că există o cale de urmat nu cred că poate fi negat. Sau chiar mai multe. Este ceea ce ar trebui probabil să facă fiecare pentru a profita la maximum de prezența sa în această lume. Când spun „profitat” nu mă refer la o distracție continuă, bungee jumping și parapantă non-stop. Mă refer la a reuși să realizezi, prin tine, acele lucruri pe care doar tu le poți face cel mai bine și prin care să influențezi în mod pozitiv și constructiv lumea dimprejur. Un fel de a fi în care ai grijă să faci bine ceea ce faci, atât pentru tine, cât și prin prisma reflectării acestui fapt asupra celorlalți. Din simplul motiv că existăm sistemic și nu suntem ființe izolate de lume. Că suntem aici cu un scop anume pe care ar fi bine să-l aflăm cât mai repede și pe care am putea să-l îndeplinim pentru a schimba ceva în bine, împrejur.

„Ceva din mine îmi spune să…”. Mi-a luat ceva vreme să încep să ascult această voce, din simplul motiv că nu a greșit absolut niciodată prin ce îmi șoptea. Urmând-o, am aflat mereu ceva bun. Greșesc eu când nu o ascult. Când nu reușesc să închid gândurile care perturbă adesea relația cu ea. Când o ascult, nu mai există „întâmplare”. Tot ce are loc capătă sens, în context, și deschide calea spre următorul pas. Calea naturală este de a o asculta, necesitatea opțiunii apare atunci când nu o auzi, când crezi că trebuie să alegi.

Nu, nu cred că trebuie să alegi altceva decât a te asculta cu atenție. Este absolut necesară o bună calibrare cu sinele propriu. Vei vedea atunci că simți cum te afli la locul potrivit, în momentul potrivit, făcând ceea ce este potrivit să faci. Eu am aflat acest lucru prin fotografie, o fotografie reușită fiind un rezultat al unei armonzări a unui ansamblu de factori fără nicio aparentă legătură între ei. Pentru că legătura apare doar privind din unghiul corect. De aceea este important să înveți să vezi, să simți, să asculți și să te asculți. În mâinile noastre stă să ne urmăm calea. E un efort. În fiecare moment putem alege să invocăm necesitatea intervenției liberului arbitru. Tot cu efort.

Copyright: Vlad Eftenie

Copyright: Vlad Eftenie

***

Extras din articolul “Cu tramvaiul 41, până la Londra. Și alte filosofii.” semnat de Vlad Eftenie (PHOTOgraphia nr. 2)

Revista PHOTOgraphia nr. 2

Revista PHOTOgraphia nr. 2

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*